Sari la conținut
Campania „Câştigă o ”lună de miere” în Antalya!” și-a desemnat câștigătorul

Campania „Câştigă o ”lună de miere” în Antalya!” și-a desemnat câștigătorul

În luna iubirii, Shopping City Suceava a răsplătit fidelitatea clienţilor care au făcut cumpărături din magazinele din incinta centrului comercial, oferindu-le şansa de a câştiga un sejur de 5* în Antalya!

Marele câștigător al campaniei este domnul Ropotă Marius din Dorohoi, Jud. Botoşani, în vârstă de 54 de ani, care a participat la tombolă cu un bon de cumpărături în valoare de 1.109,5 lei, din magazinul Mobexpert.

Acesta se va bucura alături de soţia lui de un sejur de 8 zile, încărcat de răsfăț, distracție și servicii ultra all inclusive de cea mai bună calitate, la un hotel de 5* din Antalya, una dintre cele mai cunoscute destinații turistice din Turcia. În plus, partenerul campaniei, tour operatorul Prestige Tours va asigura și transportul câștigătorilor către destinația de lux, prin intermediul unei curse de tip charter pe data de 3 septembrie, cu zbor direct Suceava-Antalya, cursă care se inaugurează începând de anul acesta în Suceava.

Pentru a participa la campanie, clienţii au făcut cumpărături de minimum 100 lei pe un singur bon de casă, din magazinele aflate în incinta Shopping City Suceava şi s-au prezentat la Info Point-ul special amenajat în fața magazinului Leonardo pentru a se înscrie la tombolă. Marele premiu s-a acordat prin tragere la sorţi.

Shopping City Suceava - cumpărături şi distracţie în familie!

11953|http://shoppingcitysuceava.ro/wp-content/uploads/2016/09/castigator.jpg