Sari la conținut
Planeta pasionaților – târg de activități extrașcolare, la Shopping City Suceava!

Planeta pasionaților – târg de activități extrașcolare, la Shopping City Suceava!

În perioada 28 - 29 septembrie, Shopping City Suceava a organizat a IV-a ediție a Târgului de activități extrașcolare. Evenimentul a fost dedicat copiilor de toate vârstele, dornici să descopere diverse activități de petrecere a timpului liber.

Timp de două zile, părinții și copiii au avut ocazia de a discuta direct cu reprezentați din domenii diverse și au putut alege împreună activitățile extrașcolare potrivite. Evenimentul a reunit, în incinta centrului comercial, cluburi sportive, cluburi de dans, centre de limbi străine, cluburi de baschet, de arte marțiale, after school și centre educaţionale, înot, muzică, dans,  pictură, public speaking și multe altele. Pe tot parcursul târgului, copiii au fost întâmpinați de către reprezentanți cu activități demonstrative și ateliere gândite special pentru a-i ajuta pe cei mici să-și descopere pasiunea.

Duminică, 29 septembrie, începând cu ora 14.00, a avut loc un spectacol de demonstrații de karate Isshinryu susținut de Clubul Sportiv Ryukay, dar și un număr special de Capoeira, pregătit de clubul Capoeira Suceava.

De asemenea, iubitorii de arte marțiale au putut urmări și un moment demonstrativ spectaculos susținut de Aikido.

Un program special de dans modern ne-au pregătit cei de la Bucovina Dance Studio, iar reprezentantii Bucovina Health Club au susținut exerciții de fitness și aerobic.

În cadrul programului de demonstrații, copiii au avut oportunitatea de a observa fiecare activitate, de a se informa și, cei mai hotărâți dintre ei, chiar de a opta pentru una dintre activitățile prezentate.

Târgul de activități extrașcolare - Planeta pasionaților are rolul de a stimula curiozitatea și interesul copiilor în diverse domenii de activități extrașcolare, care să-i disciplineze și responsabilizeze. Totodată, evenimentul le oferă părinților, în fiecare ediție, o multitudine de oferte educaționale care să-i ajute să facă o alegere cât mai potrivită pentru dezvoltarea intelectuală și fizică a copiilor.